Si iata-ma acum in aceasta zi de toamna tarzie . Sunt coplesita de atatea si atatea emotii puternice tanjind dupa o simpla atingere . E mult? Oare prea mult? Vreau un mic prieten , unul doar al meu , un tovaras care sa ma insoteasca in intuneric .Trebuie sa il posed , sa il simt , sa existe ! Jocul meu are sa il atraga , sunt convinsa de asta . Mi-e teama ! Mi-e foarte teama ca as putea sa ma ratacesc in propria-mi poveste paradoxala !
Vantul ma striga contemplandu-mi imaginea azi , maine , mereu .Zbor! Zbor spre necunoscut , spre nemurire , spre infinitul finit . E drept?! Deloc. E de neinteles , de neconceput , ilogic , aiurea , ciudat . Innebunesc! Sau ma trezesc?! Ce mi se intampla ?! Atatea retorice ma ametesc ...caut solutia , ajutorul , speranta , pe el .Plec. Plec de tot. Razele ma striga ...le aud urland . Prostii.